Mijlocașul Ianis Hagi a mărturisit că s-a întors mai puternic de la Fiorentina, la o zi după ce clubul Viitorul a anunțat răscumpărarea internaționalului de tineret.
„Un nou început e atunci când te apuci de fotbal, după aceea sunt părți mai bune, mai puțin bune în fotbal, trebuie să știi să treci peste ele. Eu consider că m-am maturizat, am învățat foarte multe acolo și am crescut din multe puncte de vedere. M-am maturizat și în teren și în afara terenului. Sper să progresez de la zi la zi, așa cum mi-am propus”, a declarat Ianis Hagi, pentru site-ul fcviitorul.ro.
Primul obiectiv al mijlocașului în vârstă de 19 ani, după revenirea la echipa condusă de tatăl său, este calificarea în play-off-ul Ligii 1: „Mă simt bine, am început pregătirea, o perioadă destul de grea, cu multe antrenamente, meciuri, dar e bine că acumulăm și sperăm să fim gata pentru începutul campionatului. Ne gândim la astea patru meciuri și sperăm să scoatem maximum din ele și să intrăm în play-off”.
FC Viitorul l-a transferat definitiv pe Ianis Hagi de la Fiorentina, iar internaționalul de tineret a marcat momentul cu un gol din lovitură liberă împotriva echipei Grasshopper Zurich, în meciul amical disputat, joi, la Belek, scor 1-1.
Ianis Hagi nu a jucat în niciun meci pentru Fiorentina, în acest sezon. Transferat în vara anului 2016 de la FC Viitorul, pentru două milioane de euro, fiul lui Gheorghe Hagi a strâns 48 de minute în ediția trecută din Serie A, în două apariții. Tot pentru două milioane de euro a și fost răscumpărat, însă gruparea toscană a păstrat un procent de 30 la sută din viitorul transfer al jucătorului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER